Sunday, January 1, 2012


Balciul desertaciunilor “glossy” sau vremea sorcovitului cu retrospectivele de sezon

E 1 ianuarie si m-am trezit devreme. Cum n-am petrecut azi’ noapte precum marea majoritate a pamantenilor, m-am dus la culcare undeva dupa ora 1, cand s-a mai domolit tumultul focurilor de artificii si zgomotul asurzitor al pocnitorilor achizitionate mai mult sau mai putin clandestin, la limita legii, si cazute cu toptanul in curtea blocului.
Cum stau la parter, nu am ratat mai nimic. Copiii mei, aflati la varsta incantarii simple si la obiect, savurau din plin spectacolul de sunet, lumina si culoare cocotati pe la ferestre, in timp ce eu, panicoasa si prapastioasa ca de obicei (n-am profitat nici macar de trecerea in 2012 ca sa ma dezic, la ceas de sarbatoare, de ale mele “spaime” cotidiene curente si angoasante).

Stateam, deci, batoasa cu cheia de la masina in mana si priveam pe geam spre ea, “giuvaerul” familiei, asteptand ca “la un semn, deschisa-i calea”, sa inceapa sa chiuie strident alarma, cazuta si ea sub rafalele de mitraliera produse de vestitorii Anul Nou.

Ei bine, alarma n-a sunat, nici la masina si nici la ceasul desteptator de dimineata, caci nu era cazul, avand in vedere ca sunt acasa si e duminica, liber de la servici, post revelion, si altele.
Asa ca m-am trezit de buna voie, mi-am pregatit repede cana de cafea cu lapte cea de toate zilele, un ritual perpetuat de-a lungului anului si pana la final. Sper asta sa fie, totusi, de bun augur, desi dependenta nu face bine indiferent ce forma ar imbraca ea. Dar imi asum propriile fapte si ma “scot”, la gandul virtutilor puternic antioxidante ale licorii negre pe care cu totii o consumam zilnic.

Cafeaua e acum gata, si ma instalez comod pe canapea, deschizand, automat, televizorul. Trec, rapid, in revista, pe canalele de stiri, cum au petrecut noaptea magica a anului semenii nostri de aiurea. 

Imi plac posturile TV care lucreaza la foc continuu chiar si in perioade din astea de lene si apatie generala, cand status-ul nostru feisbuchist e pus, preponderent, pe vacation mood
Eu sunt mai mult genul care cauta sa se informeze cu orice prilej (chiar si unul de vadita sarbatoare sau, macar, de schimbare – a anului si cifrei sale din coada). Information is power, se stie! Bine, recunosc ca nici nu imi place sa imi vegeteze creierul, in ciuda tentantei comoditati care imi da si mie tarcoale zilele astea, in ton cu inceputul de an, cunoscut ca fiind mai fara chef si fara prea multa tragere de inima.

Dupa cum spuneam, ma pun la punct cu toate giumbuslucurile in materie de focuri de artificii si jocuri de lumini proiectate la inaltimi ametitoare deasupra celor mai inalte si impunatoare cladiri din intreaga lume.


N-am inteles insa de ce taman Parisul – pe care il ador! – taman el, zic, nu serbeaza revelionul cu celebrele, costisitoarele si totodata mult-asteptatele focuri de artificii. Se aprinde Le Tour Eiffel si cam atat. Zau ca nu pricep…Orasul indragostitilor…se saruta tinerii aici si fara vasc deasupra capului, dar si fara stelutele
viu-colorate…Cel putin ciudat. Ma intreb ce parere o avea Sena despre toata povestea asta. Ea le stie, cu siguranta, pe toate, las' ca o s-o intreb si revin.

Pana atunci, pun iar mana pe telecomanda pe care o manevrez deja cu o dexteritate de pianist, lucru care ma surprinde chiar si pe mine. Nu e alta, dar e cam singurul “sport” pe care il practic in ultima vreme, si nici macar asta cu regularitate, ceea ce nu e neaparat rau. Macar de dependenta asta am scapat. Momentan.
Butonez in continuare in nestire, doar-doar dau peste vreun program care sa mearga cu cafeaua savurata tacticos de stapana sa asezata turceste pe canapea.

Si peste ce credeti ca dau? Ei bine, pe dinaintea ochilor mei inca mijiti de somn (abia incepe cafeaua sa isi faca efectul, deh, e si ea limitata si relativa in actiune, ca mai toate pe lumea asta), incep sa se deruleze nelipsitele reluari ale emisiunilor speciale de revelion. 

Asta ma duce cu gandul la “epoca de aur”, cand Albumul duminical si programul de revelion erau cam singurele optiuni la TV. Telecomanda nu era si nici nu ne trebuia, avand in vedere caracterul unitar al televiziunii publice de “trista amintire” (bulgarii nu se pun, nu ii prindea toata lumea si sunt si straini).
Aveam pe atunci, sansa “nesperata” de a putea urmari deja-consacratele serii de reluari ale programelor de revelion, denumite, sui-generis, “Daca doriti sa revedeti”. Si ne-o doream, credeti-ma pe cuvant, nu de alta, dar cel putin pana la revelionul urmator, cam cu atat ne alegeam.

Dar sa revin la “epoca de platina” a zilelor noastre. Printr-un rationament aparent logic am dedus cum am avansat cu "timpii", plecand de la principiul aplicat in cazul cardurilor de credit: ai un gold, oricum esti tare, dar poate urma, asta numai daca ai foarte multa bafta, capeti si un platinum, si-atunci chiar se poate spune ca ai “un mot in frunte”, asta fiind una din putinele situatii “fara limita” de prin jur. 
Ce n-am preluat de la sistemul carduri e incontestabilul sau beneficiu potential aferent serviciilor de calitate oferite posesorilor cu "staif" furnizori de profit.

Dar, cum nu sunt din fire o “nostalgica” (mi-a ajuns perioada aia, cu varf si indesat), dau mai departe din telecomanda si picioare concomitent si alternativ, nehotarata unde sa ma opresc din “alergarea” TV-ista devenita de-a dreptul istovitoare.

Nici aseara nu am urmarit pe vreun canal programele de revelion. Nu sunt adeptul emisiunilor de acest gen, filmate cu saptamani, daca nu luni, inainte de momentul datului pe post, in care se bataie tot felul de protagonisti scalambi (de multe ori patetici), cabotini platiti nu suficient cat sa ma (ne) convinga cu adevarat ca a venit Anul Nou. La multi ani-ul ala al lor suna fals, inselator si nu induioseaza, asa cum se intampla, in mod traditional, cand ne felicitam unii pe altii live.

Ma opresc, intr-un sfarsit, din “telecomandat”, pe unul din canalele gen “Cosmo” (fetele stiu de ce!), nu de alta, dar incepuse retrospectiva. Cum care retrospectiva? Retrospectiva vedetelor si vedetismelor mioritice pe anul 2011!
E foarte cool sa privesti retroactiv si fara prea multa minte la cine cu cine s-a mai cuplat si mai ales, pentru cate ore. Nu e cazul sa vorbim aici de zile. Pentru ca cine mai rezista atat in ziua de azi, being in a relationship? Mai ales daca “actorii”, alesi pe spranceana – adica n-ai auzit de ei nici daca ti-ai scremut mintea pana ti-au iesit ochii din orbite de la atat efort – sunt vasnicii clubber-i de fitze (asta cand nu se urca la volan sa demareze in tromba si cu “Senzualitate” (sic!), scapand ca prin urechile acului de dosarele penale in fata judecatorului, cucerit iremediabil de grimasele feminine si eminamente persuasive carora domnul barbat nu le poate rezista.

Cine isi va mai pune pirostriile anul acesta, la vara? E la moda sa te "iei" in perioada estivala, cand fugi de pe plaja privata direct la popa, si ai si avantajul ca esti bronzat(a) natural, scapand astfel de cancerul de piele asociat bronzului artificial de solar - cel putin de data asta. 

Ce ne facem daca, insa, cuplurile proaspat formate in 2011 nu apuca sa mai ajunga la altar, si intervine pe parcurs vreun alt el sau vreo alta ea, perfizi dar hotarati sa destrame ce numai moartea ar mai putea desparti, sau poate chiar vreo vrajitoare pusa pe farmece, aflata inca-n libertate? Va zic io: nimic.

Cine pe cine a mai parasit? Care e cel mai scump divort al anului? Al lui Mel Gibson, stati linistite, voi ginutelor si simonelelor de bani gata, nu e cazul sa v-agitati. N-au, astia “mici “ ai vostri, iubi-romanasii de corason atata doldora de banet cat sa va lase pe voi cel mult divortate - bomba ale Romaniei (in loc de "grele", asa cum, poate, ati visa), abonate pe viata la celebritate gratuita si pe deasupra, si televizata.

In definitiv, pentru ce am pune undeva la pastrare astfel de “stiri”? Cine pofteste la nesfarsit la maimutareala meschina si plina de fasoane a unor “dive” sau “divi” de carton? Cine mai are vreun interes sa consemneze in analele sale astfel de show-uri penibile, reiterate zgandaritor de-a lungul anului si chiar si dupa?

Trist e pentru noi, cei care inca mai simtim cate un ghiont sau vreun junghi in coasta cand privim la astfel de emisiuni. Realizam (pacat ca doar la un nivel minimal de multe ori, dovada ca suntem masochisti si continuam sa ne uitam la ei, dandu-le apa la moara) ca ceva nu e tocmai in regula, si ca lumea s-a sucit rau de tot cu susu’n jos, basca ca nici nu se lasa pana nu se va da tare cu capu’ de pamant!

Asa-zisele vedete produc dejectii pe banda rulanta, iar televiziunile reproduc, sau mai bine zis, isi vand marfa catre noi, publicul devorator, care o cumpara fara sa judece prea mult si fara sa recurga la vreun criteriu de selectie.

Monenda de schimb, “samanta de scandal”, nu va deveni (cel putin nu prea curand) una inflationista. Isi va pastra, drept compensatie, veleitatiile de drog puternic cu efecte strasnic delirante, caruia ii vom cadea cu totii victime mai devreme sau mai tarziu, cand nici propriile idiosincrasii nu vor mai putea tine pasul, nici cu noi daramite cu vremurile.

Si nu stiu sa existe vreun vaccin pentru asta. Cel putin nu inca.

No comments:

Post a Comment

Adaugati un comentariu aici: